3 lucruri pe care un CEO le poate face pentru ca anul 2021 să fie un an prosper

Este dificil să spunem câte provocări am întâmpinat în anul 2020. Obstacolele vor continua să apară pentru că repercusiunile pandemiei generează un efect de domino care va fi greu de oprit și va necesita timp și resurse de toate felurile. Însă există și o parte bună a experienței 2020 pe care ar trebui să o îmbrățișăm cu optimism. 

În cursul anului 2020, directorii executivi de succes au demonstrat că din ceva neobișnuit pot apărea oportunități neobișnuite. Ei profită de aceste oportunități cu rapiditate pentru că știu că viteza este esențială: ritmul din întreaga lume - deja pus pe pauză - s-a accelerat și mai mult din cauza crizei. Eforturile de digitalizare care, inițial, aveau nevoie de cinci ani pentru a fi implementate, s-au întâmplat în doar cinci luni în 2020.

Anul viitor, liderii de succes vor face următoarele: 

Își vor dubla scopul. În zilele noastre oamenii tânjesc după inspirație, conexiune și după un scop. Vor să știe că sunt auziți în toate dimensiunile vieții lor. Depinde de liderii în afaceri să se asigure că aceste nevoi sunt satisfăcute la locul de muncă. Totuși, a realiza acest lucru este mai greu acum – pentru că există mai puține întâlniri față în față și mai multă izolare și precauție. Directorii executivi eficienți se străduiesc să sublinieze legătura între capacitățile de bază ale companiei și nevoile societății. 

Vor integra tehnologia digitală în orice. Datele și tehnologia trebuie să se afle pe lista de priorități a  companiilor, nu doar atunci când sunt neapărat necesare. Compania de succes va fi „bionică” - condusă de oameni și de mașinării - unde funcțiile tehnologice și analitice merg împreună. Acest lucru va necesita echipe agile - cu abilitățile funcționale potrivite - care pot îndeplini sarcinile rapid. 

Vor simplifica procesele. Pentru a susține obiective clare, directorii executivi simplifică procesele în mod constant. Un obiectiv critic pentru astfel de inițiative de simplificare în anul următor ar trebui să fie asigurarea disponibilității fondurilor pentru inovare continuă, cercetare și dezvoltare și investiții în noi modele de afaceri tehnologice. Liderii știu că firmele cu operațiuni de bază puternice sunt capabile să alimenteze și să asigure investițiile mari necesare pentru a inova și a crește.